despre snowboarding si ANM
31 mai 2007sa mori de ras si alta nu . "La sediul Administratiei Nationale de Meteorologie, 30 de snowboarderi au cerut zapada pentru ei si pentru toata Romania."
despre poezie
24 mai 2007despre poezie
U: sa-ti spun ceva despre poezie
c: ia zii
c: sunt curioasa
U: asa
U: poezia, uneori nu trebuie scrisa
U: ea trebuie indeajuns tacuta
U: astfel incit atunci cind o scrii sa o scrii
U: sa o scrii numai pe ea, nimic altceva
U: dar pentru a o scrie trebuie sa stii sa o taci
U: Silisteanu asta nu stie sa o taca
U: tu crezi ca in fiecare zi se face poezia poezie?
U: ba nu, nu in fiecare zi
U: in unele zile poezia se posteste
U: se abtine de la a fi scrisa
U: pentru ca mai apoi, ea sa fie intreaga, plina de toate cuvintele sale cu care a fost scrisa
U: plina de seva
U: plina de cel care a stiu sa o taca
U: asta-i poezia
U: nu faci poezie in fiecare zi
U: cu gindul ca esti poet
U: ete fleosc, poetul de o zi
U: nu mai vreau sa beau vin cu cei ce nu stiu sa taca, sa nu fie mai inainte de a fi
c: ia zii
c: sunt curioasa
U: asa
U: poezia, uneori nu trebuie scrisa
U: ea trebuie indeajuns tacuta
U: astfel incit atunci cind o scrii sa o scrii
U: sa o scrii numai pe ea, nimic altceva
U: dar pentru a o scrie trebuie sa stii sa o taci
U: Silisteanu asta nu stie sa o taca
U: tu crezi ca in fiecare zi se face poezia poezie?
U: ba nu, nu in fiecare zi
U: in unele zile poezia se posteste
U: se abtine de la a fi scrisa
U: pentru ca mai apoi, ea sa fie intreaga, plina de toate cuvintele sale cu care a fost scrisa
U: plina de seva
U: plina de cel care a stiu sa o taca
U: asta-i poezia
U: nu faci poezie in fiecare zi
U: cu gindul ca esti poet
U: ete fleosc, poetul de o zi
U: nu mai vreau sa beau vin cu cei ce nu stiu sa taca, sa nu fie mai inainte de a fi
insemnare de alb
24 mai 2007insemnare de alb
însemnare de alb se cheamã atunci cînd nu spui nici mãcar o vorbã
însemnare de alb se cheamã atunci cînd abia respiri ca sã fi în ton cu cel care abia nu a mai respirat
însemnare de alb se cheamã atunci cînd inima îti este usoarã, cãci te bucuri, te bucuri tare mult de viatã, cã o ai
însemnare de alb se cheamã cînd însesi cuvintele, ele, dragele, nu-si mai gãsesc rostul în scris ori în vorbire ori în toc
însemnare de alb se cheamã cînd plîng, dar nu lacrim; cînd plîng pentru cã (eu mai) trãiesc, cînd nu lacrim pentru cã acolo unde esti îti este mai bine
însemnare de alb se cheamã atunci cînd abia respiri ca sã fi în ton cu cel care abia nu a mai respirat
însemnare de alb se cheamã atunci cînd inima îti este usoarã, cãci te bucuri, te bucuri tare mult de viatã, cã o ai
însemnare de alb se cheamã cînd însesi cuvintele, ele, dragele, nu-si mai gãsesc rostul în scris ori în vorbire ori în toc
însemnare de alb se cheamã cînd plîng, dar nu lacrim; cînd plîng pentru cã (eu mai) trãiesc, cînd nu lacrim pentru cã acolo unde esti îti este mai bine
însemnare de alb este cînd inima noastrã, împreunã, este un haiku
poema
24 mai 2007a fost
ca nici o alta data, a fost
ca de n-ar fi fost
oare,
oare cine si ce
cine si ce
ar mai fi povestit
dar nu mai e
si mergem
tu deoparte
eu nu,
mai departe
pe drumuri separate
de munti si vai
si sori si mari
si alti oameni
a fost
caci altfel inca ar mai fi
a fost
ca astazi, noi
noi sa putem sti
despre ce-a fost
cu rau prea mult,
dar si cu bine
pentru ca astazi,
astazi sa ne fie ochiei, ai
hai, hai!
zurgalai
atita energie negativa ce o am in mine
cum oare
cum sa o transform in bine
voi stie-o?
voi afla-o vre-o-data?
poate ca da,
poate ca nu
drumul urmeaza sa-l tin
continuu
nu este o poema
aceasta,
ci doar un plins
incerc a o fi
dar nici asta nu se mai poate
caci plinsurile ramas-au linga tine
si linga mine, numai ura si razboi si macel si fara suflet
fara inima
doar eu
cu mine
insumi
fara nimeni –
ca prea am impartit
tristete pina acum.
muntele creste in fatza ochilor
iubirea ramine in urma,
caci si eu,
iata!,
cresc
odata cu muntele,
cresc
virful acela imi apartine
sulita catre cer
impunge-ma dumnezee cu seninul tau
spune sulita din virful atit de indepartatului munte
si cresc,
odata cu muntele cresc,
odata cu prapastiile lui ma
adincesc
cresc
abisesc
urc
continui sa urc
muntele
necuprinsul ma invrajbeste mie
cu vinturile
cu orizonturile
cu dorurile,
de acolo,
de jos,
din iubire,
de-acasa
iar eu urc
si cresc
si ma afund
mai adinc
intru mine
intru minele din mine
inauntrul minelui din minele din mine
ecoul
eu,
eu sunt ecoul,
ecoul minelui din mine
si cresc
si cobor
o sinusoida
trecind mai departe
prin zero
si dincolo,
prea-dincolo,
in mine
dumnezee
‘mbucura-ma cu dragostea ta solara
priveste-mi colturile intunecate si palmuieste-mi-le cu razele de soare
incinta-mi ratiunea cu durerea amintirilor
si
du-ma!
du-ma mai departe
Buna dimineata, soare!